Lanche: gustarea portugheză care și-a împrumutat numele din engleză

Este puțin după ora șaisprezece. În pastelaria, aparatul fluieră o dată, apoi încă o dată, iar ceștile se aliniază pe tejghea de parcă cineva le-ar fi chemat. O mamă împinge ușa cu un ghiozdan într-o mână și un copil în cealaltă. Un pensionar își împăturește ziarul. Nimeni nu s-a înțeles să se întâlnească: pur și simplu este ora aceea.

Ora aceasta are un nume. În Portugalia i se spune o lanche. Nu este nici masă, nici ciugulit, ci o pauză care își are locul, obiceiurile și un vocabular care spune mult mai mult decât ceea ce se pune în farfurie.

Un cuvânt englezesc pentru cel mai portughez dintre momente

Surpriza este acolo, și îi amuză mereu pe cei care o află: lanche vine din engleza lunch, la rândul său o scurtare a lui luncheon. Cuvântul a fost aportugalizat, adică retăiat la măsura limbii portugheze, până când nimeni nu mai aude engleza în el. A și schimbat ora pe drum: lunch-ul englezesc se ia la mijlocul zilei, lanche-ul portughez la sfârșitul după-amiezii.

Nu este un caz izolat. Vocabularul portughez al meselor este un mic muzeu de împrumuturi și alunecări. Pequeno-almoço, micul dejun, este calchiat după franceză. Almoço vine dintr-un latin popular care însemna „a începe să mănânci”. Jantar desemna cândva masa de dimineață înainte de a coborî la cea de seară. Iar ceia, din latinul cena, a fost masa principală a zilei înainte de a deveni acea ultimă înghițitură luată târziu, aproape pe ascuns.

Cu alte cuvinte: portughezii nu au încetat să-și mute mesele în cursul zilei, iar cuvintele au urmat în dezordine. Lanche-ul s-a strecurat în singurul interval rămas liber.

Merenda, celălalt nume, mai vechi

Înainte ca engleza să se fi invitat, exista merenda. Cuvântul vine din latinul medieval merenda și desemna deja o gustare luată după-amiaza sau la lăsarea serii. Nu a dispărut: s-a retras spre țară, spre coșurile care se duceau la câmp, spre bunicile care mai spun încă „vai buscar a merenda” când un copil se fâțâie prin bucătărie.

Cele două cuvinte coexistă azi, cu o nuanță de temperatură mai degrabă decât de sens. Lanche este urban, miroase a tejghea și a hârtiei de pastelaria. Merenda miroase a prosop legat la gât și a pâine tăiată acasă. Multe familii portugheze din Belgia folosesc amândouă în aceeași săptămână fără să se gândească la asta.

Ce este pe masă

Lanche-ul nu ascultă de nicio regulă scrisă, dar are evidențele sale. După casă, ora și apetit, se găsește:

• Pâine, aproape întotdeauna. Pão com manteiga, pâine cu unt, tăiată gros; sau o torrada, felie prăjită și unsă cu unt până când untul străbate.
• Un dulce de pastelaria: bolo de arroz, pastel de nata, jesuíta, o porție de bolo de bolacha când a mai rămas de duminică.
• Ceva sărat, uneori: queijo fresco, un rest de rissol, o mână de tremoços, acei lupini pe care îi decojești între degetul mare și arătător.
• O băutură caldă pentru adulți (bica scurtă sau galão servit în paharul lui mare) și un lapte cu ciocolată pentru copii.

Important nu este lista. Important este ca lanche-ul să fie ușor: nu trebuie să-ți taie pofta de mâncare. În Portugalia, cina sosește târziu, adesea după ora douăzeci, iar seara se poate încheia încă printr-o ceia minusculă. Gustarea este cea care ține în picioare tot intervalul. A fost inventată de foame, nu de lăcomie, iar lăcomia a păstrat-o.

Cea mai fidelă oră a zilei

Mai este ceva în lanche, pe care conținutul farfuriei nu îl spune. Este singurul moment al zilei portugheze în care te așezi fără motiv. Cafeaua de dimineață se bea în picioare, în trei înghițituri, înainte de a pleca: i-am povestit ritualul în articolul nostru despre bica, ce comandă cu adevărat portughezii la tejghea. Prânzul este cronometrat. Cina este o masă de familie cu obligațiile ei.

Lanche-ul, în schimb, nu servește la nimic altceva decât la el însuși. Se vorbește despre puțin. Se privește strada. Copiii ieșiți de la școală își povestesc ziua pe nerăsuflate, cu gura plină. Iar o patiserie care traversează acest interval (bolo de arroz, de exemplu, prăjitura de orez care rezistă dispariției vechilor cafenele din Lisabona) nu este niciodată doar o prăjitură. Este un marcaj al orei.

Lanche-ul continuă la Bruxelles

La Bruxelles, rentrée-ul tocmai a trecut, ghiozdanele au fost scoase din nou, iar ora lanche-ului revine de la sine: pe la șaisprezece și jumătate, într-o bucătărie sau pe o bancă, exact ca în Portugalia. Este cea mai vie oră a noastră în magazin: pe rue des Tongres la Etterbeek, ca și la Stockel, la Uccle și la Waterloo, după-amiaza târzie aduce aceleași chipuri, adesea cu un copil care decide mai repede decât părinții. Un pastel de nata încă călduț, o porție de salame de chocolate pentru cei mici, o cafea luată în picioare cât timp ghiozdanul rămâne jos: este același gest, la o mie șapte sute de kilometri de Lisabona.

Putem traduce lanche prin „goûter”, și nu greșim. Dar goûter-ul, în franceză, este o treabă de copii. Lanche-ul, în schimb, nu a trimis niciodată pe nimeni înapoi la vârsta lui. Poate că asta este cel mai portughez lucru din acest cuvânt venit din engleză.

Foto: cafea și pastéis de nata pe o terasă portugheză, de Martin Lopatka (CC BY-SA 2.0, via Wikimedia Commons).

Surse : Ciberdúvidas da Língua Portuguesa (Iscte), „Lanche e merenda” ; Wikipedia, „Lanche”.