Confeitaria Nacional: patiseria din Lisabona deschisă din 1829

Seara, la colțul Praça da Figueira, firma roșie se aprinde înaintea felinarelor. Luminează două lanterne din fier forjat, o piatră cenușie obosită de ploaie și un șir de medalioane de bronz fixate în fațadă. Treci pe lângă ele fără să ridici privirea. Este păcat: aceste medalioane sunt medalii, iar casa aceasta servea deja prăjituri când Lisabona se lumina încă cu ulei.

Pe panourile de azulejos, cu litere negre pe fond crem, casa spune singură ce este: casa fundada em 1829, fabrico próprio. Fondată în 1829. Fabricație proprie. Două fraze, și totul este spus.

Un bărbat din Trás-os-Montes coboară la Lisabona

Confeitaria Nacional se deschide în decembrie 1829. Fondatorul ei, Balthazar Roiz Castanheiro, vine din Vila Pouca de Aguiar, în extremul nord, în acel Trás-os-Montes de munți uscați și ierni grele de unde rareori se pleacă pentru a se întoarce. Se stabilește în Baixa Pombalina, cartierul reconstruit cu rigla după cutremurul din 1755: străzi drepte, clădiri aliniate, colțuri precise. Prăvălia ocupă unul dintre aceste colțuri, între Praça da Figueira și Rua dos Correeiros.

O confeitaria, pe atunci, nu este chiar o pastelaria. Cuvântul vine de la confeitar, a confita: se lucrează zahărul, fructele confiate, conservele, drajeurile, tot atât cât și aluatul. Zahărul sosește atunci din colonii, costă scump, iar o casă care face din el meserie se adresează mai întâi unei clientele care și-l poate permite. În jurul anului 1835, prăvălia se extinde și ajunge până în Rua dos Correeiros. Nu se va mai muta de acolo.

Decretul unui rege, într-o zi de octombrie

Pe 28 octombrie 1873, regele D. Luís I semnează decretul care face din Confeitaria Nacional furnizor al Casei Regale. Nu este o decorație onorifică pe care o agăți pe perete și o uiți: este o comandă regulată, un caiet de sarcini și dreptul de a afișa titlul. Casa îl va păstra până la revoluția republicană din 1910, care pune capăt monarhiei și, în același timp, furnizorilor Coroanei.

Între timp, casa iese din Lisabona. Expune fructe cristalizate și conserve la Expoziția universală de la Viena, în 1873, și aduce o medalie de la Expoziția universală de la Paris, în 1878. Aceste distincții sunt cele scrise în piatra colțului, în bronz, la înălțimea firmei. Un mod foarte portughez de a face lucrurile: nu îți povestești istoria, ci o înșurubezi în fațadă și lași trecătorii să o citească, dacă vor binevoi să se oprească.

Prăjitura adusă din Franța

Este fiul fondatorului, Balthazar Castanheiro Júnior, cel care îi dă casei pagina sa cea mai cunoscută. În anii 1870, el aduce din Franța rețeta unei coroane brioșate, umplute cu fructe confiate și fructe uscate. În Portugalia, ea devine bolo-rei, prăjitura regilor, iar Confeitaria Nacional este primul stabiliment din țară care o produce și o vinde.

La o sută cincizeci de ani distanță, bolo-rei a devenit unul dintre cele mai sigure semne ale iernii portugheze: apare în decembrie, dispare după Bobotează, iar nimeni nu se înțelege dacă fructele confiate sunt indispensabile sau insuportabile. Disputa străbate familiile. Este, în felul ei, dovada că rețeta și-a prins rădăcini.

Formula originală, spune casa, nu este cunoscută decât de două persoane. Nu vom ști care. Probabil că e mai bine așa.

Un tavan cu oglinzi

În interior, sala nu a încercat să se modernizeze. Pereți cremoși, ornamente și finisaje aurite și, mai ales, un tavan de oglinzi care trimite lumina vitrinelor spre tejghea. Se comandă în picioare, ca peste tot în Portugalia: o bica la tejghea, o prăjitură, și treaba e rezolvată în cinci minute. Cei care vor să stea jos urcă la etaj, unde există un salon de ceai din secolul al XIX^-lea.

Ce surprinde, într-o casă de această vârstă, nu este decorul. Este continuitatea: ea aparține încă aceleiași familii și a trecut prin o monarhie, o republică, o dictatură, incendii și șantiere, fără să-și schimbe colțul străzii. Puține comerțuri din Europa pot spune același lucru.

Ce ne spune asta, din Bruxelles

La Wooly, nu avem în spate două secole. Dar avem aceeași manieră de a gândi meseria: coacem în fiecare zi, iar ceea ce vindem iese din cuptor de mai multe ori pe zi în magazinele noastre. Exact asta spun cele două cuvinte puse pe fațada lisabonezilor, fabrico próprio: fabricație proprie. Pastéis de nata noastre ies din cuptor la Etterbeek, la Stockel, la Uccle și la Waterloo, și se mănâncă în cursul orei, călduțe, ca acolo. Le puteți comanda online sau puteți trece într-unul din magazinele noastre din Bruxelles: rue des Tongres la Etterbeek, la doi pași de place Dumon la Stockel, la Uccle și la Waterloo.

Și dacă treceți cândva prin Baixa, faceți ocolul până la Praça da Figueira. Ridicați privirea spre medalioane. Sunt acolo de mai mult timp decât oricine de pe stradă.

Pentru a continua: istoria pastéis de nata-ului, care începe și ea în Portugalia secolului al XIX^-lea.

Pastéis de nata noastre, în șapte arome, se comandă și online, cu livrare la domiciliu la Bruxelles și în țările vecine.

Foto: Confeitaria Nacional, Praça da Figueira, Lisboa, de Juan Antonio F. Segal, sub licență CC BY 2.0.

Surse : Câmara Municipal de Lisboa (Portaria n.º 613/2020), „Portaria n.º 613/2020 – Loja Confeitaria Nacional, monumento de interesse público” ; Wikipedia, „Confeitaria Nacional” ; Comércio com História (Governo de Portugal), „Confeitaria Nacional - Comércio com História”.