Valiza de întoarcere: ce aduc familiile portugheze din august

Sfârșit de august, aceeași scenă se repetă în multe bucătării din Bruxelles. O valiză deschisă chiar pe gresie, un cântar de baie pus alături și cineva ghemuit care recalculează cu voce tare. Se ridică, se pune la loc, se scoate un borcan, se pune la loc, se scot în cele din urmă două pulovere. Este ultima decizie a vacanței, și nu privește niciodată hainele.

Din marile valuri de plecare din anii 1960, familii portugheze fac acest drum în ambele sensuri: vara în Portugalia, restul anului în Belgia. Călătoria de întoarcere a ajuns să producă propriul ritual, iar acest ritual încape în întregime într-o valiză prea grea.

Cântarul din baie

Cei care iau avionul cunosc calculul pe de rost. Greutatea permisă este un buget, iar acest buget se cheltuie pe mâncare. Hainele sunt variabila de ajustare: pleci cu mai puțină rufărie decât ai adus, pentru că spațiul se negociază la gram.

Cei care fac drumul cu mașina au mai mult spațiu și mai puțin somn. Două zile de mașină din Minho sau Alentejo, o noapte undeva în Spania sau în sudul Franței, un portbagaj încărcat până la plafon și o ladă frigorifică fixată între scaune. Această ladă este partea serioasă a încărcăturii: ea decide ce va ajunge viu.

În ambele cazuri, logica este aceeași. Nu aduci ce este bun. Aduci ce nu se găsește aici și ce va rezista drumului.

Ce știe să poarte valiza

Conținutul variază de la o familie la alta, dar un fond revine peste tot. Uleiul de măsline, adesea de la un producător pe care îl cunoști după prenume, mai degrabă decât după marcă. Cafeaua măcinată, cumpărată la cântar. Conservele de sardine și de ton, ale căror cutii se strecoară în golurile dintre obiecte. Brânzeturile: cea de oaie din Serra da Estrela când sezonul o permite, cea din Azore în restul anului. Mezelurile afumate, înfășurate în hârtie, apoi într-o pungă, apoi într-o a doua pungă.

Și apoi zahărul, sub toate formele sale stabile. Marmelada de gutui, densă, tăiată în felii. Borcanele de doce, printre care celebrul doce de gila, acea gemă de dovleac filamentos care umple jumătate din patiseria portugheză. Migdalele din Algarve. Biscuiții uscați. Bolo de mel din Madeira, care se păstrează luni întregi și se rupe cu mâna.

Nu este întâmplător că aceste produse trec granița. Sarea, zahărul, uleiul, fumul și uscarea sunt tehnici de conservare înainte de a fi arome. Acest garde-manger a fost conceput, secol după secol, ca să țină o iarnă fără refrigerare. O valiză între Lisabona și Bruxelles nu îi este o teamă.

Ce nu trece

Rămâne tot restul. Și tocmai aceasta este cea mai bună parte.

Farturas din sărbătorile satelor, acele gogoși lungi cu caneluri, trase cu seringa în ulei clocotitor, există doar la trei metri de friteuză și timp de zece minute. Un pão de ló din Ovar, scos din cuptor cu miezul încă curgător, nu supraviețuiește unei nopți de autostradă. Prăjiturile cu cremă de ouă, lucrurile fragile, cele foitajate: nimic din toate acestea nu intră într-o valiză.

Nici bica, de altfel. Poți aduce cafeaua, nu poți aduce tejgheaua, nici ceașca groasă, nici cele treizeci de secunde în picioare lângă un necunoscut. Anumite lucruri nu sunt produse: sunt locuri.

Pastel de nata, cazul școlii

Pastel de nata rezumă toată problema. Este făcut din două materii care se detestă: un aluat foitaj care trebuie să rămână uscat ca să rămână crocant și o cremă care nu cere decât să-i returneze umezeala. Cât timp este cald, bariera ține și aluatul trosnește. Câteva ore mai târziu, schimbul a avut loc: crema este încă bună, aluatul a devenit moale. Nu mai este tocmai același gâteau.

De aceea nicio valiză nu a adus vreodată un adevărat pastel de nata dincolo de Pirinei. Distanța nu se măsoară în kilometri, ci în ore, iar socoteala este pierdută dinainte. În schimb, salame de chocolate călătorește foarte bine: fără cuptor, fără cremă, o textură care doar se întărește la rece. Fiecare doce portughez își are raza de acțiune, și este scrisă în rețeta sa.

Valiza în sens invers

Trebuie să fim corecți: există și drumul invers. În iulie, aceleași mașini coboară încărcate cu ciocolată belgiană, cu speculoos, cu biscuiți pentru familia rămasă acolo, cu lucruri care nici pe partea cealaltă nu se găsesc. Valiza de plecare și valiza de întoarcere se răspund, iar nimeni nu ține socoteala.

Septembrie, iar valiza este goală

Apoi vine momentul în care ultimul borcan este deschis, cafeaua cumpărată la cântar s-a terminat și te trezești la sfârșitul lui septembrie la Bruxelles cu dorința foarte precisă de ceva ce nu se transportă. Tocmai aici se află meseria noastră.

Facem zilnic, aici, ceea ce o valiză nu va ști niciodată să facă: scoatem un pastel de nata din cuptor când este încă prea cald ca să fie ținut cu toată mâna. Este singurul mod cunoscut de a scurta cei două mii de kilometri. Ne găsiți pe rue des Tongres la Etterbeek, la Stockel, la Uccle și la Waterloo: adresele și programul sunt pe pagina magazinelor noastre.

Și dacă tocmai v-ați întors cu o valiză încă plină: păstrați doce de gila. Noi vom ști ce să facem cu el.

Pastéis de nata noastre, în șapte arome, se comandă și online, cu livrare la domiciliu la Bruxelles și în țările vecine.

Foto: brânzeturi portugheze, printre care queijo Serra da Estrela. Hipersyl, Wikimedia Commons, licență CC BY-SA 4.0.

Surse : Revue Projet, „Le va-et-vient des Portugais en Europe” ; Wikipedia, „Portuguese in Belgium”.