Ovos moles din Aveiro: dulceața mănăstirilor pe care canalele nu au reușit s-o ia

O coajă de napolitană subțire, abia mai groasă decât o foaie de hârtie, care trosnește sub dinte înainte de a lăsa să curgă o cremă de un galben adânc, călduță mai mult de soare decât de cuptor. La Aveiro, o mănânci în picioare, pe pragul unei uși care dă spre un canal, fără să te grăbești niciodată cu adevărat.
În magazinele noastre din Bruxelles și Waterloo, barquinhos de Aveiro sunt umplute cu cremă de ouă.
Aveiro este uneori numit „Veneția Portugaliei”, pe drept și pe nedrept. Pe nedrept, pentru că nimic nu seamănă cu adevărat cu Veneția. Pe drept, pentru că pe canalele sale brăzdate de moliceiros, acele bărci lungi, pictate, folosite cândva pentru a culege alge, orașul capătă o lentoare aparte, aproape marină, într-o regiune unde marea nu se află decât la câțiva kilometri. Tocmai în acest oraș, în secolul al XVI-lea, s-a născut unul dintre cele mai discrete și mai vechi deserturi ale Portugaliei.
Povestea începe, ca de obicei în doçaria conventual portugheză, printr-o chestiune de albușuri. La mănăstirea Jesus din Aveiro, călugărițele foloseau albușul pentru a apreta hainele, practică obișnuită în mănăstirile epocii. Rămâneau atunci cantități considerabile de gălbenușuri, o materie primă prea prețioasă ca să fie aruncată. Ideea a fost să le fiarbă încet cu zahăr, până se obține o cremă netedă, aurie, aproape mătăsoasă. Încă din 1502, regele Manuel I acorda mănăstirii o alocație anuală de zahăr din Madeira, dovadă că reputația acestor dulciuri trecuse de zidurile mănăstirii cu mult înainte de a li se da un nume.
Ce deosebește ovos moles nu este doar crema lor (un amestec aproape auster de gălbenușuri și sirop de zahăr, fără un gram de prisos), ci modul în care sunt servite. Închise într-o coajă subțire de aluat de hostie, modelată în formă de scoică, de pește sau de butoiaș mic, ca amintire directă a vieții lagunei și a pescarilor săi. Astăzi se vând la cântar sau în mici butoaie de lemn, ca o aluzie la această istorie maritimă pe care orașul nu a renegat-o niciodată.
Există ceva foarte apropiat, în acest gest, de ceea ce facem de mai multe ori pe zi în magazinele noastre Wooly. Gălbenușul de ou proaspăt, gătit cu răbdare până la textura potrivită, fără artificii și fără scurtături: acesta este exact principiul care animă pastel de nata noastră, vărul mai celebru, dar nu atât de îndepărtat de ovos moles prin ADN-ul său. Amândouă vin din aceeași intuiție conventuală portugheză (a nu arunca nimic, a transforma simplul în prețios prin răbdare) pe care încercăm s-o facem să trăiască la Bruxelles, magazin după magazin.
Ovos moles nu sunt încă în vitrinele noastre, nici la Stockel, nici pe strada Tongres, nici la Uccle, nici la Waterloo. Dar data viitoare când veți trece pragul unuia dintre magazinele noastre și veți vedea crema din pastéis de nata curgând la prima înghițitură, gândiți-vă la această călugăriță din Aveiro, acum cinci secole, care a refuzat să arunce gălbenușurile. Ea este, în parte, cea pe care continuăm s-o servim.
Ce sunt, exact, ovos moles?
Două elemente, nici unul în plus: o cremă din gălbenușuri de ou și zahăr și o coajă de hostie, aceeași pastă azimă, fină și albă, precum cea a hostiilor de biserică. Crema este închisă în coajă, care este modelată în formă de scoică, de pește, de butoi sau de scoică Saint-Jacques.
Nu există nici făină, nici unt, nici lapte, nici drojdie. Gustul este cel al gălbenușului de ou gătit în zahăr, franc și foarte dulce, iar coaja nu aduce aproape nimic altceva decât o textură uscată care trosnește apoi se topește.
De ce gălbenușuri de ou și nimic altceva?
Aceasta este originea întregii doçaria conventual portugheze. În mănăstiri, albușurile serveau la limpezirea vinului și la apretarea hainelor religioase. Rămâneau deci cantități de gălbenușuri, pe care călugărițele au învățat să le transforme în dulcețuri.
Aceasta explică o întreagă familie de patiserii portugheze care se sprijină pe același principiu: ovos moles, fios de ovos, papos de anjo, toucinho do céu, și până la pastel de nata, a cărui cremă este și ea o chestiune de gălbenușuri.
Aveiro, canalele și denumirea protejată
Aveiro este un oraș de lagună, străbătut de canale pe care le parcurgi cu moliceiros, acele bărci colorate cu prova ridicată. Formele tradiționale ale ovos moles (scoici, pești, butoaie) reiau vocabularul acestei lagune.
Din 2006, Ovos Moles de Aveiro beneficiază de o indicație geografică protejată europeană. Numele nu poate fi folosit decât pentru o producție din regiunea Aveiro care respectă caietul de sarcini. Este singurul desert portughez care se bucură de această protecție, alături de pastel de Tentúgal.
Rețeta tradițională a cremei
Rețeta de mai jos este versiunea tradițională a cremei, cea din cărțile de bucate portugheze. Nu este a noastră: aceea rămâne secretul nostru. Cojile de hostie, în schimb, se cumpără: nimeni nu le fabrică acasă.
Ingrediente (aproximativ 30 de bucăți)
- 12 gălbenușuri de ou
- 250 g de zahăr
- 125 ml de apă
- 1 băț de scorțișoară (opțional)
- Foi de hostie pentru coajă
Metoda
- Gătiți siropul. Aduceți la fierbere apa, zahărul și scorțișoara și gătiți până la ponto pérola, aproximativ 105 °C: o picătură luată între două degete formează un fir scurt.
- Luați de pe foc și lăsați să se răcească ușor. Este pasul pe care toată lumea îl sare. Un sirop prea fierbinte gătește gălbenușurile instantaneu și dă cocoloașe care nu mai pot fi îndreptate.
- Adăugați gălbenușurile. Treceți-le mai întâi prin sită pentru a îndepărta calazele, apoi turnați-le în fir în siropul călduț, bătând fără oprire.
- Gătiți încet. Puneți din nou pe foc foarte mic și amestecați neîntrerupt până când crema se îngroașă și se desprinde de fund, cinci până la opt minute.
- Răciți complet. Întindeți crema într-un vas rece, acoperiți-o cu folie în contact direct și lăsați-o să se odihnească câteva ore.
- Umpleți cojile. Umpleți jumătățile de hostie, lipiți marginile cu puțină apă și tăiați la nivel.
Punctul care dă greș: temperatura siropului
Nouă eșecuri din zece vin din același gest: gălbenușurile turnate într-un sirop încă clocotind. Ele se coagulează imediat, iar crema devine granulată. Siropul trebuie să fie călduț, în jur de 40 până la 50 °C, iar gălbenușurile adăugate în fir, niciodată dintr-odată.
A doua capcană este inversă: o cremă insuficient gătită, care rămâne lichidă și înmoaie coaja în câteva ore. Ea trebuie să se desprindă clar de fundul cratiței înainte de a fi scoasă de pe foc.
Ovos moles, ovos de coco, fios de ovos: să nu le confundați
Ovos moles sunt crema din gălbenușuri în coajă de hostie, din Aveiro. Ovos de coco, pe care le pregătim noi, sunt prăjituri pufoase cu nucă de cocos și gălbenuș de ou, fără coajă. Fios de ovos sunt fire de ou gătite în sirop, folosite ca decor.
Toate trei vin din aceeași logică conventuală și din același surplus de gălbenușuri, dar sunt trei preparate diferite.
Cum se mănâncă
La sfârșitul mesei, cu mâna, una sau două bucăți cu o cafea. Se păstrează câteva zile la temperatura camerei, niciodată la frigider: frigul înmoaie coaja de hostie și strică contrastul de texturi care face tot interesul lor.
Surse: Direção-Geral de Agricultura e Desenvolvimento Rural, „Ovos Moles de Aveiro IGP” ; Wikipédia (pt), „Ovos moles de Aveiro”.
Foto: Luísa Paulos, CC BY-SA 4.0, prin Wikimedia Commons
Regăsiți patiseriile noastre artizanale în magazinele din Bruxelles sau comandați online.
Comandați acum Food truck-ul nostru pentru evenimentele dumneavoastră Magazinele noastre







