Azulejos-urile pastelariilor: pereții de faianță care păzesc Lisabona

Comanzi o cafea, aștepți pastel de nata și privești pereții. În multe pastelarii din Lisabona, sunt acoperiți cu plăci pictate, azulejos, care nu sunt acolo doar ca să arate bine: păstrează o istorie care urcă pe mai multe secole.

Un cuvânt venit din arabă

Azulejo vine din araba al-zillīj, care desemnează o piatră lustruită. Ideea de pornire era să imite mozaicurile bizantine și romane, cu piese mici de lut smălțuit asamblate pe un perete. Portughezii au păstrat cuvântul, tehnica și mai ales gustul de a acoperi suprafețele.

De la regele Manuel la placa albastră

Primele azulejos cunoscute, în secolul al XIII-lea în Spania, erau din plăci dintr-o singură culoare, tăiate în forme geometrice și apoi asamblate ca un mozaic. Sevilla devine marele centru al acestei producții. În 1503, regele Manuel I, întors dintr-o vizită la Sevilla, introduce aceleași tehnici în Portugalia. Până la mijlocul secolului al XVI-lea, țara importă totuși cea mai mare parte a plăcilor, mai ales din Spania.

Cel mai vechi tablou portughez datat în azulejos este Miracolul sfântului Roch, realizat de Francisco de Matos în 1584. De atunci, portughezii preiau tradiția maură a horror vacui, frica de gol, și acoperă pereții în întregime.

Secolul al XVII-lea: albastrul venit de la Delft

În secolul al XVII-lea, albul uni cedează locul plăcilor policrome, apoi compozițiilor în formă de covor, produse în mare număr. Pictorul spaniol Gabriel del Barco introduce în Portugalia albastrul și albul în gustul de la Delft, din Țările de Jos. Între 1687 și 1698, regele Petru al II-lea oprește importurile de azulejos, iar ultimele livrări mari, venite din Olanda, sosesc în 1715.

1755: placa devine sobră

Cutremurul din 1755 distruge o mare parte din Lisabona. În reconstrucție, azulejos capătă un rol mai utilitar. Decorul devine gol și funcțional, un stil numit pombalin, după marchizul de Pombal, care supraveghează reconstrucția. Pe unele fațade apar atunci mici panouri de devoțiune, menite să protejeze casa de catastrofele viitoare.

Pe stradă, fațadele spun epocile

Plimbându-te prin Lisabona, citești epocile pe pereți. Pe strada Boavista, Casa dos Parafusos arată plăci Art deco din anii 1920; orașul a restaurat-o de atunci. Pe Avenida Almirante Reis, la numărul 74, un imobil terminat în 1908 are o fațadă cu azulejos Art nouveau desenată de Alfredo Pinto în 1911. În cartierul Lapa, pe strada São Domingos, multe fațade sunt placate cu plăci.

În cafenele: Mexicana și Trindade

Pastelaria Mexicana, pe avenida Guerra Junqueiro, a fost fondată în 1946, apoi renovată în 1961-1962. Peretele său poartă o frescă în plăci în relief semnată Querubim Lapa, din 1961. Nu este un muzeu, ci o cafenea de cartier, iar asta face decorul emoționant: îl vezi așteptându-ți cafeaua.

La Cervejaria Trindade, pe strada Nova da Trindade, restaurantul se deschide în 1836, într-o clădire cumpărată cu un an înainte. Alegorii în plăci ale elementelor și anotimpurilor sunt comandate acolo în 1863. Locul arată că, în secolul al XIX-lea, placa este un decor de sală ca oricare altul.

Ce păstrează placa din cafea

Un azulejo se privește cât timp aștepți. Ține cât o viață de cafenea: a văzut trecând clienții obișnuiți, comenzile de la tejghea și conversațiile care nu se mai termină. De aceea un pastel de nata se mănâncă atât de bine în fața unui perete pictat.

La Wooly, la Bruxelles, pastéis de nata se comandă pe pagina dedicată pastéis de nata. Se ridică din magazinele noastre din Stockel, Etterbeek, Uccle și Waterloo, iar livrarea la domiciliu există în Bruxelles conform condițiilor noastre de livrare. Pentru a merge mai departe în pâtisseriile din Lisabona, citiți și articolul despre Confeitaria Nacional.

Surse: Wikipedia, „Azulejo” ; Turismo de Lisboa, „Rota do Azulejo”.

Foto: GualdimG, Wikimedia Commons, CC BY-SA 4.0.