Bolinhos de chuva: gogoașa pe care o faci când plouă

Ajunge un cer jos și o după-amiază care se întinde ca să intre bucătăria în joc. Un aluat lichid, o lingură, un ulei care trosnește, și la capăt gogoși aurii, rostogolite în scorțișoară. În Portugalia, ca și în Brazilia, li se spune bolinhos de chuva, literal „prăjituri mici ale ploii”.

O rețetă care se spune în puține cuvinte

Baza este simplă: făină, ouă, lapte și praf de copt sau bicarbonat pentru a face aluatul să crească. Proporțiile pe care le descrie versiunea portugheză de Wikipedia sunt cele ale unei bucătării de zi cu zi: în jur de trei căni de făină pentru două căni de lapte la un ou. Praful de copt se adaugă ultimul, chiar înainte de a lucra aluatul.

Apoi nu se modelează nimic. Aluatul se formează cu lingura, în mase mici, și cade în uleiul fierbinte. Se umflă, capătă o culoare aurie, apoi se scot din friteuză. Gestul este scurt, aproape un reflex, și de aceea, fără îndoială, rețeta a trecut prin generații fără să se ridice.

Finisajul face restul. Gogoașa încă călduță trece printr-un amestec de zahăr și scorțișoară. Ea dă mirosul pe care îl recunoști de la intrarea într-o bucătărie. Unele familii adaugă fructe în aluat, ceea ce rețetele menționează ca variantă posibilă, fără să existe o versiune „oficială”.

Gustarea zilelor ploioase, în Portugalia

În Portugalia, bolinho de chuva este asociat mai ales cu Crăciunul, alături de celelalte dulciuri prăjite ale sezonului. Vorbeam acum două săptămâni despre filhós și sonhos, alte două aluaturi prăjite care trec pe aceeași masă. Bolinho, în schimb, are o reputație mai modestă: se mănâncă fără sărbătoare, într-o zi în care vremea nu lasă copiii să iasă afară.

Aici povestea devine legendă. Se spune că în secolul al XVII-lea, într-o zi ploioasă, o femeie ar fi avut ideea acestui desert ca să ocupe niște copii cărora nu li se permitea să se joace afară. Amestecul de zahăr, ouă, scorțișoară, lapte și unt i-ar fi bucurat. Numele acestei femei nu este cunoscut, iar niciun document din epocă nu susține povestea. Este o tradiție de bucătărie, transmisă din gură în gură, pe care nu o putem demonstra.

Numele, la rândul lui, este mai pământean. Unii văd în el o aluzie la forma picăturilor pe care aluatul le desenează când cade în ulei. Explicația circulă des, dar nu este susținută de nicio sursă solidă. O putem păstra ca imagine, fără să o transformăm în fapt.

Dincolo de Atlantic

Bolinho de chuva a traversat Atlanticul. În Brazilia, a devenit familiar datorită serialului Sítio do Picapau Amarelo, în versiunea din 1977. Bucătăreasa serialului, Tia Nastácia, pregătea pentru copiii din poveste. Pentru mulți brazilieni, deci, pe ecran l-au întâlnit ei pe acest gogoș, mai mult decât într-o bucătărie de familie.

Sursele nu sunt toate de acord asupra locului de naștere al preparatului. Articolul portughez îl situează în Portugalia; cel englez se mulțumește să constate că există de ambele părți ale oceanului și că pronunția diferă de la o țară la alta. Ambele versiuni au în comun rețeta și scorțișoara, iar aici comparația devine interesantă: același aluat, două accente și același obicei de a gusta în zilele ploioase.

Și la Bruxelles, când plouă

La Bruxelles, ploaia poate dura o după-amiază întreagă, iar străzile din Stockel, Uccle, Waterloo sau Etterbeek se golesc puțin mai mult cu fiecare aversă. În zilele acelea înțelegi sensul gustării portugheze: un lucru cald, dulce și simplu, care ține companie fără să ceară nimic.

La Wooly, lucrăm pâtisseria portugheză în magazinele noastre din Stockel, Uccle, Waterloo și Etterbeek. Dacă vremea vă invită să rămâneți acasă, găsiți adresele și orarele noastre aici, iar pastéis de nata rămân punctul de plecare cel mai simplu pentru a descoperi patiseria portugheză.

Surse: Wikipédia (pt), „Bolinho de chuva” ; Wikipedia (en), „Bolinho de chuva”.

Foto: Juwan, Wikimedia Commons, CC0 (domeniu public).