Tremoços: lupinul săracilor, mâncat cu berea

Tremoço este sămânța lupinului alb, Lupinus albus. În Portugalia rurală, planta se cultivă de mult timp și se seamănă și ca îngrășământ, pentru că îmbogățește pământul. La Vila Nova, din comuna Miranda do Corvo, se mai plantează încă pentru acest motiv, înainte de a culege semințele.

Amărăciunea care trebuie scoasă

Crudă, sămânța nu se mănâncă. Observador o amintește fără ocolișuri: lixiviarea este obligatorie pentru eliminarea alcaloizilor, care sunt toxici. Etapele sunt culesul, uscarea, fierberea, apoi o lungă baie în apă. La Vila Nova, semințele se spală în apa levadei, canalul de irigație al satului, pentru că pH-ul acestei ape contează.

Ce frapează este ideea de a citi acest gust ca pe o muncă. O sămânță amară devine o gustare sărată, iar răbdarea apei face tot gustul. Nu există scurtătură, de aceea nimeni nu le pregătește pe nepregătite. Nu este un aliment de încercat acasă fără să știi: amărăciunea ascunde alcaloizi, iar pregătirea nu iartă.

Sarea, ultima etapă

Sărarea vine la final. Un producător din Vila Nova a ales să se oprească înainte de sărare: semințele rămân atunci fără sare, iar fiecare adaugă ce vrea. Un tremoço sărat din comerț conține, potrivit sursei, 3,9 g de sare la 100 g.

Cum știi că sunt gata? Maria da Conceição, din Vila Nova, apasă cu unghia pe coajă. Dacă cedează, sunt gata. Fără cronometru, fără cifră: un gest, repetat de ani de zile.

Vila Nova, vânzarea de duminică

Maria da Conceição face parte dintr-o tradiție de familie de câteva decenii, după Observador. Își produce și își vinde tremoços în Vila Nova. Vânzarea se face duminica, cu evlavie, chiar după liturghie. Articolul nu dă nici volume, nici prețuri, și nici nu are nevoie: înțelegi tot din viața unui sat doar din acest calendar.

Marisco do pobre

În Portugalia, tremoço se numește uneori „marisco do pobre”, fructul de mare al săracului. Porecla spune multe: o sămânță ieftină, care înlocuiește crustaceele pe mesele modeste și care a ajuns să fie o plăcere împărtășită de toată lumea. Se găsește vara ca și iarna, deși te gândești mai ales la terasele din primăvară și vară.

Se servește proaspăt, adesea în tasca, în berării și acasă, cu o bere bine rece. The Sounds of Portuguese descrie acest obicei ca fiind atât de înrădăcinat încât face parte din cultură. Săratul cere înghițitura răcoroasă, iar înghițitura răcoroasă amintește de sărat: un duo care nu are nevoie de instrucțiuni.

Gestul, fără cuțit

Se mănâncă în trei timpi. Iei sămânța între degetul mare și arătător, muști coaja, apeși, și bobul iese singur. Coaja rămâne în degete sau în bol. Este un gest de mic ritual, repetat fără să te gândești, vorbind cu persoana de alături.

Tremoços se mănâncă reci. Se regăsesc și în salate sau pe platourile de tapas, dar bolul pus pe tejghea rămâne imaginea cea mai potrivită.

În altă parte, în jurul Mediteranei

În Spania, se numesc altramuces, un fel de gustare de bar. În Italia se spune lupini. Sunt foarte populare în sud, adesea la sărbători. Lupinul se mănâncă în mai multe țări din Mediterana și din Orientul Mijlociu, cu preparate apropiate, dar fiecare își păstrează propriul ritm.

Și Wooly în toate astea?

La Wooly facem pastéis de nata, iar noi suntem la Bruxelles: în Etterbeek, Stockel, Uccle și Waterloo. Dacă tremoço vă dă poftă de alte rituri portugheze, categoria pastel de nata este un bun punct de plecare. Pentru comenzile online, livrarea la domiciliu în Bruxelles detaliază ce este posibil. Articolul despre sardinhada povestește un alt ritual de acest fel, cel al sardinelor la grătar pe străzile Lisabonei.

Surse: Observador, „A noite em que o tremoço disse à cerveja: sabes, acho que consigo viver sem ti” ; The Sounds of Portuguese, „A Portuguese snack called tremoços”.

Foto: Lupino, CC0, Wikimedia Commons.